picioarele desculțe
străbat cărarea ce duce
înspre valea
din fundul grădinii
bucurându-ne sufletele
de spiritul culorilor vii
cu fiecare pas
prin lentilele timpului
pline de ghidușii
ecoul vremurilor
cu balsam de neuitare
afânează smerenia
în cântecul păsărilor
ne ridicam pe vârfuri
privirile albastre
iar cântecul lor
făcea casă bună
cu cerul
și Dumnezeu
era lumina noastră
de veghe.
vezi mai multe poezii de: dragos lucica