O, banian cu capul ciufulit care stai pe malul iazului,
ai uitat de micul ardei iute, precum păsările care
și-au făcut cuib în ramurile tale și te-au părăsit?
Nu-ți amintești cum stătea la fereastră și se mira de
încâlceala rădăcinilor tale și se cufunda în pământ?
Femeile veneau să-și umple borcanele în iaz, iar
umbra ta neagră și imensă se zbătea pe apă ca un somn care se chinuia
să se trezească.
Lumina soarelui dansa pe ondulații ca niște suveici mici și neliniștite
țesând o tapiserie aurie.
Două rațe înotau pe marginea buruienilor de deasupra umbrelor lor,
iar copilul stătea nemișcat și gândea.
Își dorea să fie vântul și să sufle printre ramurile tale de odihnă,
să fie umbra ta și să se lungească odată cu ziua pe apă,
să fie o pasăre și să se cocoțeze pe cea mai de sus crenguță a ta
și să plutească precum
acele rațe printre buruieni și umbre.
vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.