Pădurea stă cu săbiile scoase:
luminii semn și armoniei pază,
în sînu-i regnuri mari oficiază
într-un delir de temple fastuoase.
Plutesc miresme-n pîcle tînguioase,
ciripituri în liniște crestează,
sălbăticiuni țin setea vieții trează
purtînd, neștiutoare, moarte-n oase.
Acolo, eu, spre a sorbi putere,
spre-a mă purifica acea pustie
a liniștii: jur împrejur avere -
Departe veacul dur, și rana vie
ecou rămînă și-n ecou tăcere:
vreau clipa-aceea cît o veșnicie...
vezi mai multe poezii de: Radu Cârneci
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
@
Frumoasă adăugare!
ntp
narcispurice
joi, 25 martie 2021