Când prin fântâni alunecă inele
și orice vis își crapă o păstaie,
se tolănesc izvoare și pâraie
cu fața-n sus și ochii către stele.
Și se visează rece vâlvătaie
curgând cu Drumul-Robilor și ele,
prundișul veșniciilor să-l spele
și sălciile cerului să-ndoaie.
Iar sus, în constelata lui tăcere,
clipește Drumul-Robilor din gene,
visând că se sfărâmă-n giuvaiere.
Și curge ca un fluviu alb, alene,
jos, pe sub crengi cu frunzele de fiere
și printre stânci cu lacrimi pământene.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.