Dorm mările și asprele faleze.
Nu-i nicăieri o rană să se vadă,
dar o durere rece de zăpadă
s-a-ntins peste genuni să scânteieze.
Și parcă lacrimi mari încep să cadă
și parcă toate lumile sunt treze
și sferele pornesc să sângereze
în liniștea vibrândă ca o spadă.
Abisul, timpul, marele-ntuneric
se scoală-ncet în vechea lor treime
și bat în pulsul miezului generic.
Și tot mai pur, din via adâncime,
se-nalță plânsul cosmosului sferic
și geamătul tristeții anonime.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.