Ce singur uneori sunt, o, ce singur,
cât de sărac, de trist și de uitat!
Și parc-aș vrea să cer un dram de milă
pe netezile plăji, și-n câmp, acasă.
Dați celui ce se-ntoarce un crâmpei
de soare calm, de împăcat azur.
Fie-vă milă! Nu mă mai cunoașteți…
nu vă cer mare lucru… Un crâmpei…
Traducere Veronica Porumbacu
vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.