1
Tu nu mai nădăjduiești de loc ivirea acelor resorturi
ascunse
care se deschid coridoarelor subțiri, unde lumina se
descurajează la presimțirea morții.
Nu se va speria oare cerul de timpuriul călătoriei tale?
Te întreabă aceasta un suflet pe care-l interesează
totuși un pic pământul.
Aceste coridoare subțiri care dau spre iarna unei curți nu-ți îngheață setea de veșnicie ce șuieră prin sângele tău?
Lucarna care se necăjește fără geam ca să absoarbă
suferința unui nor,
nu împietrește în pleoapele tale dorința ceasurilor fără
țărmuri?
E gata, e prea destul pentru un copil să se lase în voia
umbrelor.
2
Se vede bine că noaptea îl socotește pe băiat deosebit
de acela care în timpul zilei se îneacă într-o picătură
de apă.
Ce știe rândunica de nesomnul bufniței?
De milă
ucideți-l fără ca zorile să prindă de veste?
Și-a lăsat capul uitat între două sârme.
Inima lui a strigat pentru ca ecourile să i se întoarcă împotrivă.
Întrebați de mâinile lui boldurile care se rătăcesc prin
paturi.
Încotro merge acest copil care confundă răspântiile?
Traducere Geo Dumitrescu
vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.