Întoarcerea dragostei în mijlocul mării - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

Strălucirea mea, dragoste,
izvor al vieții mele,
aș vrea să spun tot despre a ta frumusețe
aici, în mijlocul mării,
în vreme ce umblu în căutarea ta,
în vreme ce abia pot să te compar
cu frumusețea-ncropită a valurilor.
Creștetul tău e un șipot de aur,
o ploaie de spumă aurită ce mă cuprinde
și mă asmute să navighez până-n adâncul nopții.
Fruntea ta e o dimineață cu două bolte
pe sub care alunecă atât de dulce
acești sori pe care-i visează corăbiile spre ziuă.
Ce să spun de gura, de urechile tale,
de grumazul și de umerii tăi, dacă marea
ascunde scoicile, coralii și grădinile afunde,
care în bătaia de aripi a Sudului,
ar voi să le fie asemenea?
Sunt, șoldurile tale, ca două ochiuri de apă
îndepărtate și calme,
și adânca tăcere a dragostei ce le înconjoară
numai în sunetul brațelor tale cântă.
E trist să vorbești, când te afli departe
de golfurile de umbră, de ostroavele
ce-l cheamă pe marinar,
care le simte trecând, nevăzute,
departe de drumul lui.
Două netede țărmuri, iubire, picioarele tale,
două dune întinse, tălăzuind,
când nu dorm, cu foșnet de trestii.
Dă-mi mie tălpile tale mici,
să te cutreier, să-ți simt toate malurile, toate.
Pornesc pe mare, iubire, pornesc pe întinderea ta,
pe-ntinderea dragostei tale, spre dragostea ta, cântând
frumusețea ta mai frumoasă ca valurile.


Traducere Geo Dumitrescu



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.