Întoarcerea în fața litoralului spaniol - Rafael Alberti
Adăugat de: Gerra Orivera

Dulce mamă, atât de tristă și veselă odinioară,
mi-arăți azi chipul tău zbârcit în dimineața
în care trec prin fața ta fără să pot,
după atâta vreme, nici măcar să te îmbrățișez.
Răsari dintre stelele nopții mediterane,
cu o încruntare de brumă,
puternică, înlănțuită, mare și îndurerată.
Se văd zăpezile în pletele tale înalte din Granada
colorate pe veci
de sângele pur ce te îmbibă
și care te cânta – o munților! – atât de bucuros.
Nu vreau să te despart de ochii mei,
de inima mea, mamă, nici o clipă
cât te arăți în depărtări să mă privești.
Vânt prielnic dau pânzelor tale, te veghez
în legănările ușoare ale acestei corăbii,
ale acestui balcon care trece și mă poartă
din nou atât de departe de dragostea ta, mamă.
Iată marea mea, visul copilăriei mele
cu nisipuri, delfini și pescăruși.
Răsar satele tale ascunse, țâșnesc
din dulcile scoarțe ale țărmurilor tale
frunțile albe de var, șiroind
de rănile și umbrele eroilor tăi.
Pe-aici, alerga veselia cu spaima.
Pe această largă și aspră coastă
pe care o cufunzi în spume,
și-au dus calvarul Malaga și Almeria,
cumplita crimă
până acum – o rușine! – nepedepsită încă.
Aș fi vrut să mă privești trecând vesel și azi
la fel cu acela care, de mult,
era, înlăuntrul tău,
licean sau soldat,
glas al poporului tău, cântec înflăcărat și liber
al însângeratelor,
verzi și înalte cununi tremurătoare.
Spune-mi rămas bun, mamă, cum îți spun și eu
aproape fără să-ți spun nimic – rămas bun, căci acum
numai marea, din nou, și doar cerul
să le trăiesc mai pot, dacă tu-mi poruncești,
sau să mor, deopotrivă să mor, dacă așa îmi vei cere.



Traducere Geo Dumitrescu



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.