Eu îmi spuneam rămas bun plângând pe peroane.
Prindeți-mă,
prindeți-mi sângele
voi, pereți,
ziduri care-l păziți și care-l despărțiți de alte roșii
licori, care dorm.
Îmi spuneam oare rămas bun pentru că mă duceam
spre moarte?
Acum,
când eu spun acum,
faceți să înghețe focul și aștrii ce urmau să cadă.
Să nu spun niciodată vorba aceasta în tren.
Pentru că,
ascultați:
e oare sângele vostru cel ce strigă când se scufundă în
apă cu podurile?
Traducere Geo Dumitrescu
vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag!
Gerra Orivera
joi, 29 martie 2018