(24)
Doarme Graţia. O trezeşte doar
zumzetul liniştit al visului ei.
(25)
Câteodată poetul
înarmat cu harapnic şi cu aspră mânie
sfâşâind întunericul larg, nesfârşit,
aleargă crunt să-şi vâneze Muza: Oh, târfă!
Unde erai? Spune! Ce făceai, de nu vii în goană
când am nevoie de tine?
(29)
Sărmană Muză, încercând,
între atâta surzenie şi atâta vacarm,
să-i arăţi mării glasul tău cel mai suav!
vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.