Din orașul dens, mai cuminte,
ar dormi, visând înalte terme,
duce-n febră drumul de morminte;
și ferești din ultimele ferme
îl urmează cu-o privire rea.
Și-n grumaz mereu le simte-așa
când se pierde, nimicind de-o parte
și de altă, până se desparte,
implorând, iși urcă-n ceruri, frânt,
golul, și privește-n prejmă iute
să nu-l bată vreo fereastră, poate.
Pe când apeducte-ndepartate
cheamă, cerurile-i dau tăcute
golul lor în schimb: etern veșmânt.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.