(FRAGMENT)
Pământule, oare nu asta e voia ta: nevăzut
în noi să renaşti? – nu-i oare visul tău
cândva să ajungi nevăzut? – Pământule! nevăzut!
Ce alt, dacă nu preschimbarea, e arzătoarea-ţi menire?
Pământule, dragule, eu o voiesc. O, crede-mă,
nu-s de folos toate primăverile tale
pentru a mă câştiga –, una,
ah, una singură e sângelui chiar prea mult.
De nespus m-am alipit de tine din adânci depărtări.
Totdeauna dreptatea a fost de partea ta, şi harul tău
e moartea cea bună.
Iată, trăiesc. Din ce anume? Nici copilăria şi nici viitorul
nu se împuţinează… Viaţa, nemăsurat,
îmi irumpe în inimă.
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.