Cum, de pietre și metale,
bolta cu sclipiri încântă,
sumbră-n brun mijește-o sfântă
după lumânări prea pale.
Din rotund plafon, stând peste
cap de înger, clar apare
un alb strop de-argint în care
veșnic licăr dă de veste.
Și în colț un prunc din castă
de milogi, plin tot de zdrențe,
unde spânzură-n stridențe
poleieli sub praf, adastă.
Din splendoare nu-i aprinde
pieptul strop de binecuvântare...
mâna, tremurând mai tare,
c-un slab „Prosim!” mi-o întinde.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.