Deodata, verdelui din parc, ceva usor,
anume nu stii ce, i-a fost rapit :
îl simti lânga ferestre, neauzit,
tot mai aproape. Nalt, staruitor,
din crâng rasuna zvon de pescarel :
de un Hierónymus parca ti-ar aminti,
pe-atât de-aprins si singuratic zel,
urca din cântul lui, ce nu-l va auzi
suvoiul. Peretii cu tablourile lor
se-ndeparteaza si ne parasesc,
nu vor sa ne auda, se feresc.
Tapete-ngalbenite oglindind
lumina de amurg sovaitor
în care ne temeam, copii fiind.
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.