Înviatul - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

Niciodată până la sfârșit
cu tăgadă n-a putut s-o țină
să-și slăvească dragostea curată;
și-a căzut la cruce, -nveșmântată
într-un chin cu pietre-mpodobit,
mari din dragostea de care-i plină.

Dar cu fața-n lacrimi când, să-l ungă,
la mormântul lui apoi trecu,
el de dragu-i a-nviat, s-ajungă
și mai fericit să-i spună: Nu –

Doar în grota ei ea-l înțelese
cum, prea întărit prin moartea sa,
alinarea de uleiuri drese
și atingerea ce-o presimțea

el i-a interzis, din ea să facă
o iubită fără plecăciuni
spre iubit, căci glasul ea-i îneacă,
greu târâtă-acum de mari furtuni.




Traducere Mihail Nemeș



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.