Atât știa și el doar despre moarte:
că-n mut tărâm ne mână rând pe rând.
Dar când, nu smulsă, se desprinde foarte
lin de privirea lui, alunecând
la umbre neștiute ce se-adună,
și când simți că ei acolo jos
aveau zâmbirea castă, ca o lună,
și felul ei de-a fi doar de folos,
o, morțîi-atunci: prin ea un cunoscut
și-o rudă îi păru că-i fiecare;
la alții, de vorbeau, nu da crezare,
ci el, mai mult, numea acel ținut
odihnitor, cu veșnicii domoale.
Și pentru pașii ei deschise-o cale.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke