Năluca - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

Ce te recheamă azi
În grădina foşnind a nelinişti,
prin care abia luneca
un ultim fior de soare? Priveşte
ce sever este verdele-n urmă-i.
Vino! Dac-aş putea ca şi tine
uita greutatea copacilor.
(Să cadă unul dintr-înşii de-a curmezişul,
câţi inşi ar veni să-l urnească din drum?
Ce e ceva mai greu decât trunchiul?)
Ai coborât
sonorele trepte de piatră;
te-am auzit.
Aici nu mai să suni.
Sunt tot adunat în auz,
ciulind urechea la tine, la vânt... Dintr-o dată
o privighetoare începe să cânte
ascunsă-n tufiş.
Ascult-o, în aer, plutind
ori căzând, ori nemaisfârşindu-şi trilul. Tu
o auzi cu mine, tu –
sau te mai frământă şi astăzi cealaltă faţă
a glasului, ce nu mai cată spre noi?



traducere de Veronica Porumbacu



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.