Prins de-alei, de-o parte
și de alta, blând,
urmărind vreun semn, departe
iar și iar ducând,
într-un grup pătrunzi deodată,
unde un umbros bazin
patru bănci de piatră-arată,
ce-mprejur se țin;
într-un timp desprins agale,
care-și face singur drum.
Și pe ude piedestale,
unde nu-i nimic acum,
din adânc, de așteptare,
un suspin tu scoți târziu;
când pe-obscure margini pare
stropul argintiu
printre-ai săi să te confunde,
și-ți vorbește-așa mereu.
Tu te simți cu pietrele profunde
și rămâi la fel de greu.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.