Copilă, de slujnice-adesea fugise
să vadă cum noaptea și vântul, mai clar,
(căci altfel din casă apar)
izbucnesc afară deschise;
dar nici o furtună n-a rupt
noptaticul parc uriaș în bucăți,
cum al ei cuget îl rupse abrupt
când el de pe scara de mătase deoparte
a luat-o, ducând-o departe, departe…
până ce totul trăsură era.
Și neagra trăsură-i simți că miroase,
în urmă stârnind urmărirea
și primejdia grea.
Și-un rece-i păru că trăsura-mbrăcase,
și neguri și friguri erau și în ea.
Pe față ea mantia-și trase
și părul și-ntinse ușor sub veșmânt
și vorbe-auzi, de strain și cețoase:
Cutineeusunt.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.