Roză, floare-ntârziată, nopţi amare să te-aţină
prin lumina siderală, clară,
vei ghici tu, roză, oare, desfătarea mult deplină
a surorilor din fapt de vară?
Iată, zile după zile, te-am văzut şovăitoare
strânsă-n teaca ta ca-n chinga sorţii.
Roză, care, din născare, în răspăr imiţi o stare-a
moleşelii şi a morţii.
Starea ta în inspicare ne va face cunoştinţă
cu amestecul ce se destramă,
cu acordul fără formă-ntre neant şi-ntre fiinţă
şi pe care nu-l luăm în seamă?
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.