Norodul însetând, o fată, încă
neînsetată, se rugă de stâncă
să dea puțină apă alor ei.
Dar ramura de salcie, nedând semn,
rămase înlemnită-n mâna ei;
ci,-n sufletu-i trudit, primi îndemn
a-și aminti că unul suferea
(un biet băiat bolnav, cu care ea
schimbă-ntr-o seară, o privire, una
adânc presimțitoare). Și,-atunci, mlaja
ce înseta ca o jivină,-n juna
ei mână se mlădie; iar ea, în vraja
ce-o cuprinsese,-nfloritor pășea
peste-al ei sânge,-adânc, foșnind sub ea.
Traducere Șerban Foarță
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.