Sonetul IV - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.
Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea
să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă
că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...



traducere de Nicolae Argintescu-Amza



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.