Tu, veşnicule, mi te-ai arătat - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.
Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...



traducere de Maria Banuş



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.