Doamne, e timpul. Vara a fost lungă.
Aşterne-ţi umbrele peste solare ceasuri,
iar peste câmp, vântoasele ți-alungă.
Poruncă pentru pârgă dă poamelor târzii,
mai dăruie-le două zile calde,
grăbeşte împlinirea, să se scalde
o ultimă dulceaţă în vinul greu din vii.
Cel azi făr’ adăpost, nu-şi va mai construi.
Cel singur astăzi, singur va rămâne :
citeşte, stă de veghe, lungi scrisori compune
şi pe alei, în lung şi-n lat va rătăci
neliniştit, când frunze au să sune.
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke