Rațiune - Cârdei V. Mariana
Poezie adăugată de: miana

    duminică, 03 ianuarie 2016

Dintre lemne-n faţa sobei,
un şoricel s-a iţit,
l-a privit blând moş Mitică
şi pe loc l-a îndrăgit.

Din bucata lui de brânză
el a rupt un colţişor
şi i-a dat şi lui – flămândul
ce venise-n casa lor.

Şoricelul alb ca neaua,
cu ochi roşii ca de jar,
mirosea mişcând mustaţa,
preţiosul dar.

A-ndrăznit şi a gustat,
i-a plăcut şi a mâncat...

El credea că-i moş Crăciun
generos şi milostiv,
că-ndurase-ntreg Ajunul
foamea şi gerul cumplit.

Câteva zile de-a rândul
Mitică l-a tot hrănit,
şoricelu-a prins putere,
dar moşul l-a izgonit.

Mătuşica mea, Olguţa
adoptă un pisoiaş,
o mică sălbăticiune -
gri-vărgat, un cercetaş.

Motănelul sta la pândă,
patrula neobosit
şi de atunci să vină-n casă,
şoarecii n-au îndrăznit.

Astăzi, vara mea, Micuţa,
creşte şi ea pisoiaşi,
îi iubeşte şi-i alintă,
ca pe nişte copilaşi.


Am avut şi noi pisici,
o pleiadă de voinici
şi câteva pisicuţe,
graţioase şi drăguţe.

Le-am iubit şi mângâiat,
de şoareci ne-au apărat
şi în nopţile cu lună
torceam caieru-mpreună.

Înţeles-am timpuriu,
ceea ce eu bine ştiu:
„să primeze raţiunea
cât nu-i prea târziu!”



vezi mai multe poezii de: miana




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.