Recunoștință veșnică mamelor!
Cumpătat și vrednic Om ai fost,
Hrăniți din pântec cu iubire,
Nu ai spus o vorbă fără rost
Și nici nu ți-ai ieșit din fire.
Îndemnul tău, mereu povață,
Mi-e sfat ca slova, de valoare,
Cât de ușor s-a scurs o viață!
Și cât de crunt acum mă doare!
Sunt ce sunt, și-s mândru fiul tău,
Îți datorez... rostul ce îl am,
Știu să mă păzesc de omul rău,
Să respect cuvântul ca pe-un hram.
Mama ta și a mea mămică
Ne-au fost adăpost și scut divin,
Privește-n față fără frică
Au fost și sunt parte din destin.
Ele s-au retras discret, în Rai,
Te-au învățat ce e familia,
Și nimic nu vor acum să dai,
Doar uneori s-aprinzi făclia.
Autor: Gabriel Stănciulescu
vezi mai multe poezii de: Gabriel Stanciulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.