Din adâncul tenebrelor,
Prizonier al unui labirint inexpugnabil,
Martor al iadului,
Plutind deasupra prăpastiei,
Hipnotizat de vraja
Întunecată, dar fascinantă
A abisului,
Rătăcind pe un tărâm
Unde stăpâni
Sunt liliecii
Şi noaptea cea mai adâncă,
Paralizat de frică,
Precum o insectă prinsă
Într-o pânză de păianjen,
Să rosteşti, simplu:
„Cred”
Şi să te întorci la lumină.
Acolo unde primăvara,
Izvoarele reci şi pure
Şi piscurile munţilor
Sunt eterne...
vezi mai multe poezii de: mihai_iunian_gindu