Proștii - Rimma Kazakova
Adăugat de: gabriel cristea

Mai sunt pe lume încă proști,
ca muștele-ntr-un vas cu miere.
Să se deștepte cît de cît
n-au cum, chiar dacă li s-ar cere.

Prostul pe toți îi omenește,
aleargă pentru toți de zor,
prostul ca edecarul trage,
prostul în toate-i salahor.

Cînd dorm cu toții, el e treaz.
Și zi și noapte-i de dîrvală,
se zbate, suferă, ajută
și drept simbrie - beșteleală.

Prostește-i pururea timid,
prostește e amorezat,
prostește se destăinuiește,
prostește-i neajutorat.

Descurcăreț nu-i, nici viclean,
și ca tot prostul e în stare,
strigând: planeta se învîrte,
pe rug să urce cu candoare.

Mai sunt pe lume încă proști.
În lanțul lor se duc - drumeți,
neverosimil de departe
de cei puternici și isteți.

În urmă semne-și fac deștepții
și hohotesc:
- Văzurăți blegul?
Ce prost! Tot veacul c-o nevastă!
- Ce prost! Nu știe singur să-și ia plata!
- Ce prost! Trăiește c-o vădană
și îi hrănește toată ceata!

Mă ierte, dacă pot, deștepții -
dar mai pe plac îmi sunt cei proști.

Cu stirpea lor eu mă asemăn,
ca ei mă cheltui și trăiesc
și-aș vrea să cred, n-o să se spună
că-n chipul ăsta mă prostesc.

Viața-i în mîna fiecărui.
Hai să ieșim la start, cinstit,
și doar acolo vom vedea
cine-i deștept sau travestit.

traducere - Sergiu Adam



vezi mai multe poezii de: Rimma Kazakova




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.