Linişitit în eternul său rost,
Priveghindu-şi albastra sa undă,
Curge rîul, din cei care-am fost,
Către cei ce azi vor să se-ascundă.
Valuri reci, spre-un hotar lunecînd,
Printre maluri, spre apa sărată,
Două frunze răzlețe plîngînd
După creanga de toamnă uscată.
Dacă rîul ar merge-napoi,
La izvorul ascuns într-un munte,
Am fi pietre din nou amîndoi,
Căutînd, prin muşchi verde, o punte.
Spală apa scînteie şi jar
Din povestea terestră şi veche,
Ud şi stins, fostul nostru amnar
Mai aprinde doar alge pereche.
Şi, tîrziu, poate-un țărm s-o ivi
Inutil, cu nisipuri bizare,
Ȋnsă noi mai departe-om pluti ‒
Valuri dulci răzbunate de sare.
vezi mai multe poezii de: Dragos Niculescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Inedită această metaforă a timpului.
Muzicalitatea este nuanțată de versificație.
Anisoara Iordache
sâmbătă, 24 februarie 2018