Rugăciune pentru părinți - Nelu Preda
Poezie adăugată de: Nelu Preda
miercuri, 06 mai 2015
Doamne-ai noștri părinți, au plecat, sunt în cer,
Fă-mi-i Doamne tu sfinți, doar atâta îți cer!
Ne-au născut, ne-au crescut, doar din dragostea lor
Și-au trăit în trecut s-avem noi viitor!
Dacă palmele lor n-ar fi fost bătucite,
Dacă rufele lor n-ar fi fost înălbite,
Viața noastr-ar fi fost doar cu lipsuri și rele,
Ei ne-au spus ce-i cu rost, să nu dăm de belele!
Ne-au ținut și prin școli, drămuind toți bănuții,
Au fost mândri de noi, ocupând niște funcții.
I-au crescut mai apoi și pe-ai noștri copii
Din strânsurile lor, să n-avem datorii.
Bătrânețea cea grea, i-a ajuns și pe ei,
Neputința și ea, anii răi, anii grei!
Au plecat, nu mai sunt nici cu noi, nici cu voi-
Doar pe aripi de vânt îi simțim pe-amândoi.
Mamă, tată din cer, să-mi iertați de-am greșit:
Fără voi, cum să cer, să mai fiu fericit?...
Doamne Sfinte, ai grijă de ai noștri părinți,
Și acolo în ceruri, fă-mi-i Doamne Tu, sfinți!
vezi mai multe poezii de: Nelu Preda
Detalii poezie:
- »» Poezie de debut? nu
- »» A mai fost postată pe acest site? nu
- »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
- »» Vrei să fie analizată critic? da
- Distribuie pe:

-


Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Vă mulțumesc tuturor pentru citire și comentarii!
Nelu Preda (autor)
miercuri, 06 mai 2015
Foarte frumoasă ! Seamănă, întrucât va cu versurile lui Adrian Păunescu după care eu, personal ,mă topesc.
mirimirela
miercuri, 06 mai 2015
Dupa parerea mea aceasta este cea mai buna poezie a dvs pana acum. Astept cu drag si altele. Multumesc
maria
miercuri, 06 mai 2015
La cele iterate la o alta postare a ta in care daca imi amintesc bine , am observat cateva rime fortate si pierderi de ritm , asa cum cred ca am comentat cu prietenie si nu cu vreun pic de rautate.
stomff
miercuri, 06 mai 2015
Mulțumesc! La ce greșeli te referi?
Nelu Preda (autor)
miercuri, 06 mai 2015
Minunata compozitie! Poti sa gresesti cat vrei . Pe mine m-ai castigat cu un asemenea text.
stomff
miercuri, 06 mai 2015