Din lumina ţesută de fluturi
îmi croiesc a vieţii pelerină,
să scap de ploile ce or să vină,
lacrimi coborâte din nouri.
Din dragoste de pământ
cerul plânge cu rouă,
ca florile să ne dea nouă
mireasmă culeasă-n cuvânt.
Să fim cu toţii, oameni-flori,
cu inima spre cerul albastru
şi piciorul vegheat de-un astru,
căutând infinitu-n culori…
Să fim cu toţi oameni-păsări,
cu aripile udate de răsărit şi apus,
să vâslim spre Ţările de Sus,
prin visuri, zboruri şi sudori.
Fluturi de-o zi şi de-o noapte,
alergăm desculţi printre himere,
tributul florilor e o avere,
matricea zărilor – şoapte.
Ne arde adesea lumina,
din aripi ne facem evantai,
să răcorim îngerii de Mai,
florile-nmiresmează inima.
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.