Iubita, ca şi tine, tot din lut şi apă.
Răbdarea ţi-o răpeşte, tihna ţi-o tot sapă.
În zi, te tulbură obrazu-i şi dichisul.
în somn, fantasma-i iţi încătuşează visul.
Şi capul tu i-l pui, ca robul, la picioare,
şi-ntreaga lume-atunci din faţa ta dispare.
Cum de-al tău aur nici nu vrea s-aibă habar,
şi pulbere şi aur tot la fel iţi par.
Şi nimeni să mai fie-n jurul tău nu vrei,
căci nu-i loc pentru nimeni în afara ei.
Tu spui că-n ochii tăi ea şi-a făcut lăcaşul,
şi de-nchizi ochii, —şi află-n inimă sălaşul.
Deşi pari surd când defăimarea se-nfiripă,
putere n-ai s-o rabzi mai mult de-o clipă.
De sufletul ţi-l vrea,l-ai smulge ca pe-un strai,
şi de ţi-ar cere capul, gata eşti să-l dai.
Dar cum pe vânt iubirea-şi are temelie,
şi zbucium iscă şi te ţine în sclavie,
uimit eşti de acei sihaştri-n adorare,
ce se cufundă în a Spiritului Mare.
Spre Dumnezeu şi nu spre lume-au mintea-ntoarsă,
şi par nişte paharnici beţi ce vinu-l varsă.
Nu-i leac în stare să-şi arate folosinţa,
căci nimeni nu-i să le-nţeleagă suferinţa.
*
Un fiu de cerşetor iubea odată
pe a sultanului frumoasă fată.
O urmărea, în fierberea dorinţii.
În el, fantasma-i îşi înfipse dinţii.
În taină-ardea de dor pentru copilă.
De lacrimi, talpa-i se-ncleia-n argilă.
Dar taina-i fu trădată de strădanii.
„Să piei de-aicea'', i-au strigat dușmanii.
Plecă. Dar chipu-i nu-i ieşea din minte
Şi-n acel loc veni ca mai nainte.
Lovit fu peste cap şi mâini c-un bici.
„Nu ţi s-a spus să nu mai calci pe-aici?"
Plecă din nou, căzând durerii pradă,
căci nu putea să rabde să n-o vadă,
ca musca ce râvneşte-o dulce boabă,
şi de-i gonită, se re-ntoarce-n grabă.
Îi zise-un om: „Cum poţi să-nduri atâta?
„Să fii lovit cu piatra şi cu bâta!"
El îi răspunse: „Mâna ei mă frânge.
„Dar, de-o iubesc, de ea nu mă pot plânge.
„În fapt eu nu respir decât iubirea,
„de mă iubeşte ori de-mi vrea pieirea.
„Fără de ea nu rabd şi-mi ies din fire.
„De-aş fi cu ea, n-aş mai avea tihnire.
„Nu pot lupta, dar nici sta ca pe rug.
„Nu-i chip să mai trăiesc, dar nici să fug.
„Dorind iubita fluturele piere,
„nevrând să vieţuiască prin unghere".
I-au spus: „Cu bâta de te va atinge?"
El le-a răspuns: „Cădea-voi ca o minge".
„Şi capul de ţi-l va tăia c-o spadă?"
„E-o cinste pentru care n-am tăgadă.
„Mă va-nălţa ursita ori o să mă piardă.
„Cu capul sub coroană sau sub tăiş de bardă".
El şaua-i sărută lângă-un pârâu.
Ea, tulburată, trase-atunci de frâu.
El râse: „Nu aşa-i să-mi vii de hac!
„Un crai nu trage frâul pentr-un fleac!
„Din cartea sorţii şters-am al meu nume
„Cu talpa gura mi-am călcat-o-anume.
„Cum ochii tăi săgeţi spre mine-ndreaptă,
„la ce mai tragi tu spada cu-a ta dreaptă?
„Şi-acum dă foc pădurii cu-a ta mână!
„Nimic uscat sau crud să nu rămână!"
vezi mai multe poezii de: Saadi