PILDUIRI 2
Splendoarea cea divină, părând nepăsătoare,
dintr-altă lume vine, ce n-are-asemănare.
Nălţatu-şi-a pe-a noastră cetate al ei steag,
şi rânduiala lumii o schimbă-n vălmăşag.
Ba călăreşte calul regesc al cumpătării,
ba îşi roteşte spada-ascuţită a mustrării.
Numită-i frumuseţe, de-apare în fiinţă.
Ivită în vorbire, numită-i elocinţă.
Şi regii, ca şi sfinţii, dervişii ori profeţii,
cu toţii se închină în faţa frumuseţii.
Divină-i frumuseţea ce duhul ni-l răpeşte:
părtaş nu are Domnul în tot ce-nfăptuieşte.
Ce-i partea care este decât totul mai mare?
Şi către acea parte, ce cale duce oare?
RĂSPUNS
Vezi, partea-ntrecând totu-i Suprema Existenţă,
iar totu-i existentul: a lumii-ntregi prezenţă.
În chip multiplu totul ne-apare în afară.
Unicitatea se află-n adâncu-i, drept comoară.
Prin multiplicitate — existentul se vădeşte.
Unicitatea-i partea ce-n sine-o tăinuieşte.
Dar totul existenţă adevărată n-are.
El pentru Existenţa Supremă e-o-ntâmplare.
De totul se vădeşte multiplu în afară,
mai mic e decât partea, cu ea de se măsoară.
Nu poate existentul să fie mai presus.
Supremei existenţe îi e de fapt supus.
Unică şi multiplă-acest tot viaţa şi-o are,
căci doar în chip multiplu Unicitatea-apare.
Se trece existentul, căci e-o-alcătuire.
Ce-i trecător se-ndreaptă spre propria-i pieire.
Cum acest tot e lumea, în fiecare clipă,
în largul nefiinţei ea se cufundă-n pripă.
Apoi o altă lume Işi ia din nou avânt,
şi-n fiecare alt cer şi alt pământ.
Un lucru doar o clipă de viaţă-n fapt cunoaşte,
căci în aceeaşi clipă el moare şi se naşte.
vezi mai multe poezii de: Şabestari
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.