ALUNIȚA
O mică aluniţă-l împodobeşte Faţa.
Din punctu-i s-a tras cercul ce devenit-a viaţa.
A inimii-oglindire e aluniţal oare?
Sau inima mea este-a-aluniţei reflectare?
De inima-i reflexu-aluniţei Lui divine,
de ce tot schimbătoare-a mea inimă devine?
O simt când pustiită ca ochii Lui mahmuri,
când zbuciumată-asemeni zulufilor Lui suri.
Ba seamănă cu Faţa-l, şi e strălucitoare,
ba-i neagră, şi-atunci are-a-aluniţei Lui culoare.
Ba se preschimbă-n templu, ba-ajunge o geamie,
ba-i iadul ce-nspăimântă, ba-i raiul care-mbie.
Ba dincolo-i de ceruri, 'nălţându-se cu-avânt,
ba cufundată zace-n movila de pământ.
Ce-nseamnă frumuseţea şi vinul şi făclia?
Şi ce vrea beţivanul când l-a cuprins beţia?
RĂSPUNS
Făclia, frumuseţea şi vinu-aduc mereu
dovezi că-n orice formă se-arată Dumnezeu.
Făclia-ndrumă-aleşii iar vinul îi desfată.
Contemplă-l frumuseţea, căci pe deplin se-arată.
În Moise, frumuseţea iscat-a-atunci scântei.
Şi vinu-a fost văpaia, tufişul - facla ei.
Făclia, frumuseţea şi vinul sunt de faţă.
Dezmiardă frumuseţea! Urmează-a mea povaţăl
Din vinul nimicirii de sine de vei bea,
atuncea de-al tău sine deplin tu vei scăpa.
Bea vin, căci de-al tău sine ţi-aduce liberarea,
să poată stropul vieţii-a se contopi cu Marea.
Bea vinul din pocalul Obrazului divin,
căci ochiul Lui e cupa cu cel mai limped vin.
Să cauţi vinul fără de cupă sau ulcior,
căci vinu-i şi paharnic, pocal şi băutor.
Vezi, de noroiul vieţii doar acel vin curat
te-a curăţat din clipa în care ajuns-ai beat.
Bea vinul ce te scapă de orice gărgăuni!
Mai vrednici sunt beţivi.i ca oamenii zişi „buni.".
Pentru cel ce departe-i de Faţa cea divină,
mai bun e vălul beznei decât cel de lumină.
Căindu-se în bezna-i, Adam a fost iertat.
Trufaş de-a sa lumină, Satan fu blestemat.
A inimii oglindă la ce s-o cureţi bine,
de-o să te vezi întruna în ea numai pe tine?
În vin de cade-o rază-a Obrazului divin,
precum băşici de aer de forme-ajunge plin.
Universalul cuget îşi iese-atunci din sine.
Universalul suflet precum un sclav devine.
Să ştii că-ntreaga lume e-al Domnului tractir,
şi inima oricărui atom e-al Său potir.
Şi-orice heruv ori suflet sau duh ajunge beat.
Văzduhul, cerul, glia, la fel s-au îmbătat.
Şi bolta se roteşte-ameţită pe deplin,
râvnind doar la mireasma acelui unic vin.
Heruvii beau din cupe-acel vin curat şi sfânt,
iar drojdia rămasă o varsă pe pământ.
Stihiile, sorbind-o, se-mbată-atunci pe loc,
şi cad ba într-o apă, ba-n mijlocu-unui foc.
Mireasma-acelei drojdii ajunsă pe pământ
înalţă cugetarea şi-o-ndreaptă spre Cel Sfânt.
Reflexul ei dă viaţă oricărui trup uscat.
Căldura ei învie un suflet îngheţat.
Mireasma ei pe unul îl face mai mintos.
Culoarea ei pe-un altul îl face credincios.
Un strop îl face pe-unul a fi tot mai smerit.
O cupă-l face pe-altul s-ajungă-ndrăgostit.
Un altul vezi că soarbe doar dintr-o-nghiţitură,
şi crâşmă şi paharnic, beţiv şi băutură.
Pe toate le înghite şi-ar mai sorbi avan.
Ţi-e inima cât marea, hei, straşnic beţivan!
El dintr-o sorbitură înghite viaţa-ntreagă,
scăpat de tot ce-n lume se crede sau se neagă.
Uitând de predici sterpe şi de smerire vană,
pe cel ce-i fruntea crâşmeill prinde de pulpană.
vezi mai multe poezii de: Şabestari
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc, Aurele, pentru această oază de frumos și poezie pe care o aduci la noi.
Te aștept și pe tine.
Considerație...
CRITICUL BLIND
luni, 08 august 2016