(Traducere de Csata Ernő)
A trecut nu un an, nu o oră, nu un minut,
de când m-am despărțit de mama. M-a îmbrățișat amarnic,
din ochii ei frumoși picurau lacrimi de orfani,
dârdâia în frigul de treizeci de grade, dar m-a însoțit.
Jalba ei grăitoare, frumoasă, inimoasă
nu m-a atins, m-am răstit la ea, e ger, să meargă acasă.
Și-a străns mantila, a tăcut și a așteptat
la vreo minune, că mă voi calma, voi zâmbi, a sperat.
Am fost tânăr atunci, de sărăcie îmi era rușine,
i-am negat pe frați, n-am intrat cu ei în cârdășie.
Miroase săracul, e urât, am zis. Gura-i slugă, saliva-i sare,
îi cad dinții, carnea-i moale, tot scuipă și n-are răbdare.
Îmi ajunge din sărăcie, pe cont propriu mă duc acum,
să nu mă îmbrace rudele, vai ce urât sunt, când dau.
Toate astea n-am rostit, doar mi-a trecut prin minte.
A stat mama uimită de frig și de mâhnire.
,,Pleci, fiule - atât a spus - poți pleca, lasă-mă,
dar nu mai știu ce să fac, cum să mă descurc singură.
Ți-am împachetat ultima mea gâscă, friptă,
mă vor acuza ceilalți trei mai mici, că-s eu de vină.
Te trimit la școală. Până când vei sta la studii,
suportăm cheltuielile, noi vom posti cu toții.''
- Dacă regreți, nu mă duc - ,,Dacă așa crezi, să nu te duci.
Trebuie să înveți. Te rog să ne scrii sau să ne anunți.
Lasă-mă, să te sărut.'' - Sărută-mă, dar ce folos,
nu mai plânge mereu, mie rușine, nu-i cuviincios!
Pe mutra mea afurisită, urma obrazului ei mă doare,
în galben minunat de pergament - voi visa - reapare.
A stat până-n gleznă în zăpadă. M-a privit foarte tristă.
Mi-ar fi spus încă ceva, dar desigur îi era frică.
A stat, și a stat. Îi era frig la picioare. De când n-are ghete!
De doi ani și jumătate am discutat. De cumpărat? Dar ea cine e?
vezi mai multe poezii de: Salamon Ernő
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.