Stăruie acolo un vânt de care-mi amintesc
aprins în coamele cailor pieziși gonind
cât ține câmpia, un vânt
ce pătează și roade gresia și inima
atlanților lugubri, răsturnați
în iarbă. Suflete antic, cenușiu de pizme,
te întorci la acel vânt, adulmeci
delicatul mușchi ce-i îmbracă
pe uriașii îmbrânciți din cer.
Cât ești de singur în spațiul ce-ți rămâne!
Și mai mult te mâhnește s-auzi încă sunetul
care se depărtează larg spre mare
unde Hesperus mijește matinal:
vântul african vibrează jalnic
în gâtlejul rotarului ce urcă iar
dealul neted de lună, agale
în murmurul măslinilor sarazini.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.