Și cum am putea să cântăm?
cu un picior străin peste inimă,
printre morții abandonați pe străzi
pe iarba tare de gheață, să se plângă
de miei de copii, cu țipete negre
a mamei care a mers să-și întâlnească fiul
răstignit pe polul telegrafic?
La frunzele sălbatice, prin vot,
coarnele noastre erau și ele agățate,
se mișcau ușor spre vântul trist.
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.