Morții se maturizează,
și inima mea cu ei.
Îi e milă pământului de el însuși
în ultima lui umoare.
Se mișcă în geamurile urnei
o lumină de arbori lacustri;
mă devastează o schimbare obscură,
sfânt necunoscut: gem în sămânța răspândită
larve verzi:
chipul meu e primăvara lor.
Se naște o memorie de întuneric
în adâncul puțurilor zidite,
un ecou de timpane îngropate:
sunt relicva ta
care a suferit.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.