Seară: lumină îndurerată,
leneșe clopote se scufundă.
Nu-mi spune cuvinte: în mine tace
iubire de sunete, și ora-i a mea
ca pe vremea colocviilor
cu văzduhul și cu pădurile.
Toropiri coborau din ceruri
în ape lunare,
case dormeau somn de munți,
sau zăpada închidea îngeri pe arini,
și stele pe geamuri
vălurite ca hârtia zmeielor.
Verdele derivă de insule,
acostări de vase cu pânze,
cireada ce urma mări și nori
în cantilenă de vâsle și parâme
mă lăsa pradă:
goală și albă, că atingând-o
se auzeau în taină
vocile fluviilor și ale rocilor.
Apoi pământurile se odihneau
pe funduri de acvariu,
și apăsare de plictis și viață de alte cuvinte
cădeau în firmamente trase la sorți.
Să te am e o zguduire
care satură de orice plâns,
blândețe care ceri insulele.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.