Din depărtare (Távolból) - Sandor Petofi
Adăugat de: haver

Traducere de Csata Ernő

Casă stă la Dunărea mare;
Oh, ce dragă, mică așezare!
Și-n ochii mei vin lacrimi,
Dacă sunt cuprins de amintiri.

Să fi rămas colo pe vecie!
Dorul însă saltă pe oricine;
Dorul meu m-a și înaripat,
Vatra, mama le-am abandonat.

În piept ce chinuri a avut,
Părăsind-o doar cu un sărut;
Nu s-a lăsat flama chinurilor,
De perla din roua ochilor.

Cum m-a cuprins-n brațele tremurând!
Cum m-a rugat cu vorbe implorând!
Oh, dacă aș fi știut soarta:
N-ar fi rămas ruga degeaba.

La luceafărul speranței
Stă viitorul-n forma zânei,
Abia ce-n mulțime ieșim,
Ne dăm seama ce jalnic greșim.

Și pe mine m-a luat speranța,
M-a îndemnat, să spun degeaba?
De când tot hoinăresc prin lume,
Doar pe ghimpi am călcat, sute.

...Merg în țară niște consăteni,
Ce vești să-i ducă mamei?
Spuneți-i, dragilor, poate,
Drumul vostru va fi aproape.

Spuneți-i, să nu mai plângă,
Căci fiul are noroc încă --
Vai, dac-ar ști de sărăcia,
I s-ar rupe dragii inima!



vezi mai multe poezii de: Sandor Petofi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.