Văd oameni torturaţi
De existenţă
Sau
De-un pumn
De mărunţiş,
Şcoală nu au
Şi nici experienţă,
Dar au în vorbă
Cuvinte cu tăiş.
Trăiesc doar clipa,
În efemer
Se-ascund,
Acceptǎ o sclavie,
Neobservând că asta
Îi duce tot la fund.
Cu nasul în beţie
Şi zâmbetul
Pe buze,
Prostia şi comodul
Sunt veşnicile
Scuze.
Cuvinte blestemate
Îi invadează-ncet
În exprimarea
Plată
Încât nu mai zǎresc
Decât stilul
,,Ce-o fi”,
Cu-aromǎ de blazare
În fire
Implementatǎ.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
in adevar! unii oameni,dupa ce ca sant torturati de existenta,framantati de ganduri si bani...sufletele lor nu sant curate..ca au in inima cuvinte pline de (asa cum bine ai scris)-tais!
o poezie foarte interesanta..mi-a placut!
te citesc cu drag...
danab
sâmbătă, 05 decembrie 2015
Victor
Nu toatǎ lumea ar fi de acord cu punctul tǎu de vedere, eu îţi mulţumesc pentru aprecieri. Dacǎ unui singur om din lumea noastrǎ îi place, poemul şi-a atins scopul
Cu prietenie,
samoilǎ
04. Dec. 2014
samoila (autor)
vineri, 04 decembrie 2015
O poezie logica... place.
Victor
joi, 03 decembrie 2015