Scrisoare de dincolo - Horia Vintilă
Adăugat de: Adina Speranta

Lui Ovid Caledoniu


Prietene, când umbra serii sure
Va coborî sunând dinspre pădure
Şi când pe munţi o stea de-argint va bate
Cu deget umed în singurătate,

Aprinde amintirii o făclie
Şi-nchide geamul de la răsărit,
Va fi pe sticlă chipul meu lipit
Ca o icoană galbenă şi străvezie.

Să nu te sperie ochii mei de lut,
Din albul lor tot luciul s-a pierdut -
Şi nici pe fruntea mea pământul greu
Să nu te-nşele: mortul sunt tot eu.

Voi ciocăni cu deget ud în geam
Şi ca un vânt va plânge veşnicia.
... Era o noapte clară şi iubeam
Şi eu şi tu femeia, poesia.

Ne-am îmbătat de glorie ca munţii
Şi am sorbit întreg potirul frunţii,
Ne-am risipit amarul prin poeme
Şi-am râs de tonţi, de proză şi de vreme.

Şi iată-acum, privirea mea te doare,
Tu scrii cu mâna albă pe hârtie
Aceleaşi versuri de melancolie,
Aceleaşi ritmuri sincere şi clare.

În lumea mea nici nu mai pot să scriu,
Condeiul meu e-un plisc de cucuvae
Şi când îţi bate luna în odae
Eu fac lectură nopţii din sicriu.

Dar nu voi sta prea mult în sihăstrie.
Căci vom trăi curând pe-acelaşi plai
Şi sub coperta nopţilor de Mai
Vom scrie-un tom „Despre prietenie".



vezi mai multe poezii de: Horia Vintilă




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

„În aceste momente în care civilizația trăiește într-o absolută dezrădăcinare a Ființei sale, a valorilor ei profunde nediferențiate și a
identităților sale diferențiate, majoritatea urmărește această tendință; alții, în schimb – căci sunt cei mai puțini – se simt amărâți pentru că se văd obligați să urmeze același drum în contra voinței lor. Aici apare, atunci,
drama omului. Vintilă Horia nu face parte din romancierii care se limitează doar la „a reprezenta” respectiva dramă, ci merge mai departe. Horia asumă drama umană ca trăire. De aici va să existe în lume precum un erou.
Fără risc – obișnuiește să spună – Pentru ce să trăiești? Şi, de aici, va să existe de asemenea, ca victimă de sacrificiu, tulburat de îndepărtarea de patria spiritului de care suferă. Aceasta este ceea ce face din Vintilă Horia un suflet ales, de dimensiune religioasă: o sămânță organică, un țăran de la Dunăre, care știe că va trăi precum o ofrandă în pământ, pentru hrana tuturor. Vedem clar, cum literatura și religia se unesc în acest termen, diferite și indisolubile într-o viață, ca și cum cartea ar fi liturghia spiritului, iar scriitorul oficiantul său.”

Text preluat din revista Punto y coma (Punct și virgulă. Expresia ideilor actuale despre literatură, știință, arte și imagini), nr. 5, noiembrie 1986 – ianuarie 1987.
Traducere: Geo Constantinescu
Adina Speranta
luni, 22 noiembrie 2021