se-adună anii împovăraţi de zări
pe frunzele-arămii
lumina cade cenuşie
din cerul răscolit de nori
şi atât de aproape
în care şi-au înfipt
ca nişte rădăcini vârfurile lor
copacii
mă simt străin şi fără rost
şi-acea oglindă caut
cu chipul ce mi-a fost odată mie
nisipul în clepsidră grăbit se scurge
tot mai anost
iar clipa ce se naşte
e deja târzie...
vezi mai multe poezii de: george ionita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.