Cât ţi-am fost alături
ai condus lumea,
O lume surdă, mută,
Beată în dragoste oarbă...
Erai un rege înalt,
Ce-şi purta coroana peste munţi,
Peste umbre de morţi,
Peste ape îngheţate,
Patimi şi dor...
Ai câştigat războaiele toate,
Căci ţi-am fost şi armură şi scut,
Dar m-ai spart într-o zi întunecată,
Ca pe o oglindă opacă,
Cu tăişul greu al sabiei de oţel,
Într-o mie de stări.
Am căzut atunci la pământul uscat,
Ce ţipa în ecouri joase,
Iar imnuri de cavaleri romani
Se auzeau din miezul planetei
În neanturi de noapte...
Şi te-au blestemat aşa toţi deodată,
Ţi-au bestemat dragostea înflăcărată...
Şi m-am ridicat ca un val mistuitor,
Lipsită de puteri,
Peste zilele tale apuse
În amintiri brăzdate de ochii inamicilor tăi...
S-au aprins toţi şi ţi-au dărâmat
Castelul cu piloni de diamante de nisip,
Corona de pe cap a alunecat,
Memorile-n pergamente s-au mâncat...
Am încetat să-ţi fiu războinic,
Cavaler, misionar,
Căci inima-mi bătea a erou revoluţionar...
M-ai privit printre genele
Pe care s-au scuturat sentimentele,
M-am şters cu lanţuri la ochi
Şi mi-am aruncat lacrimile
În prăpăstii adânci...
Paşii mei se apropiau de tine,
Am suflat peste sufletul strâmt,
Am simţit o şoaptă:
"Mai ştii cum porneam flăcări pe cer împreună?"
Şi-am răspuns dur, în van
Că bucăţile de gheaţă nu ard...
Apoi a început să plouă
Cu rouă roşie ani de zile,
Am luat sabia cu tăişul încă ud
Şi-am ridicat-o în aerul curat...
Ţi-am simţit inima strecurată printre degete,
Am privit mulţimile cu priviri sticloase
Cum au stigat:
"Vechiul rege e mort! Trăiască regele!"
Am zâmbit,
Tu nu ai mai ţipat...
...În vale un imperiu,
Doi regi din file de carte
Şi-un sunet de clopot ce bate...
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan