***Nu era, decât Taniușa... - traducere V.Bragagiu - Serghei Esenin
Adăugat de: bragagiu

Nu era, decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat,
Albu-i sarafan la poale cu uzor roșu-i brodat.
Lângă râpă, după seară, Tanea umblă deseori.
Luna-n joaca sa cu ceața prinde iar hora cu nori.

Înclinase cârlionții zveltul, chipeșul flăcău:
„Tu, ierta-mă-vei, drăguță, mă însor cu alta eu.”
A pălit ca un lințoliu, ca și roua se răci
Gâța ei ca o năpârcă înnegrită șerpui.

„Ah, băiete c-ochi albaștri, vreau să-ți spun pe înțeles
Am venit să mă descopăr: pe-altul mire l-am ales.”
Dangăt nu-i la liturghie, zvon e vesel pentru miri,
Nunta trece pe căruțe, călăreți ascund priviri.

Nu bocește cuculeana – neamurile plâng mocnit:
A pus rană-n tâmpla Tanei orb mânerul de cuțit.
Coronița-n bobi de sânge pe-a ei frunte s-a-nchegat, -
Nu era, decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat.
1911
Traducere V.Bragagiu



vezi mai multe poezii de: Serghei Esenin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cred că am făcut o greșeală, că n-am spus ceva despre această traducere. Eu traduc nu pentru bani, ori ceva de felul acesta. Fiecare traducere are istoria ei, ca, de altfel, și aceasta. Nu demult, o doamnă(pe care o stimez mult) mi-a sugerat ideea, că principalul în traduceri să aduci la cunoștința cititorului subiectul poeziei, dar cum este tradusă poezia, nu importă chiar așa de mult. Ca exemplu, ea mi-a dat o carte de proză. M-am gândit mult și acum spun hotărât:„Nu!”.Poezia nu e proză(măcar că așa numiții poeți moderniști se stăruie din toate puterile să ne învețe cu aceasta. Ei sunt niște amărâți, ce să le faci!). Poezia trebuie să fie tradusă ca o POEZIE. Din păcate, traducătorii români contemporani(mă orientez după multiplele traduceri de aici) traduc nu poezia, dar cuvintele, ceea ce este, adică mai bine zis nu e traducere. Așa - o repovestire. Nu demult, de exemplu, am citit (aici) o traducere din Evtușenko. Acolo era tot ce vrei în afară de Evtușenko. Evtușenko nu scria AȘA. În asta și este darul traducătorului – de a aduce POETUL cititorului. Au fost doar traducători(și ce traducători!) în România: Lesnea, Kernbach, Djentemirov și Calmîcu, Eusebiu Cămilar și mulți alții. Cum s-a ajuns la bătaia de joc de azi nu pot înțelege. Ei bine să vorbim despre poezia de aici. Poezia o cunosc foarte demult, dar nici în cap nu mi-a dat să o traduc. Esenin a scris-o la 16 ani. Poezioara e destul de naivă, cu toate că se simțea de acum Esenin de mai târziu. Poezia este din, le-aș numi „versuri rurale”. În sate sunt foarte populare așa istorii. S-a întâmplat asta sau nu – Esenin numai știe. M-a îndemnat la traducere poate pe neașteptate – arma omorului. Am dat de două traduceri a acestei poezii, unde traducătorii au tradus arma crimei după dicționar„ghioagă” și „ghioagă țintuită”. Am vrut sau n-am vrut, dar am zâmbit, căci să-ți închipui un flăcău ducându-se la întâlnire cu o domnișoară cu buzduganul în mână, mă scuzați e ilar. În afară de asta s-a pierdut înțelesul pe care Esenin la pus în momentul din poezie. „Kisteny” cum se numește arma în rusă, întradevăr era un mâner de vreo 50 cm lungime de care era aninat un lanț ori curea care avea la căpătul ei o sferă ori bucată de metal(uneori cu colți) cu care se lovea în capul vrăjmașului. Chestia e în aceea că așa arme se floloseau în veacul XII. Pe vremea lui Esenin „kisteny” era doar o bilă de metal legată de o curelușă, pe care flăcăii ori surugiii(taxiștii de azi) le purtau în buzunare. În timpul bătăilor ori în caz de atac supra ta, dădeai o lovitură neașteptată cu această chestiune. Esenin anume aceasta și a dorit să sublinieze:lovitura a fost dat din furie, neintenționat, adică ce i-a nimerit sub mână. A nimerit fata în tâmplă – asta a fost întâmplător, într-o clipă de orbire. Acum se începe cel mai interesant. Neștiind cum se numește arma aceasta în română am căutat în dicționare. Și... nimic. Românii erau prea pașnici și nu se băteau pe semne nici odată. Unica traducere(am trecut prin câteva limbi până am ajuns la cea românească) a fost „îmblăciul”. Ei, dar să te duci la întâlnire cu îmblăciul e chiar prea de tot. Atunci am cătat ceva mai apropiat de bătăile flăcăilor. Mi-am adus aminte de o armă populară pe care eu o cunoșteam cu numirea de „kastet”. Niște inele(4) de metal care se îmbrăcau pe degete iar baza lor era în palmă. Cu această chestiune se loveau bătăușii în fălci, deci era posibil că flăcăul(bătăuș) cuvântul „lihoi” ceea ce înseamnă și „brav”, „îndrăzneț” dar și „răutăcios”, „furios”.Pe vremea lui Esenin „lihoi” mai însemna și „criminal”. Dar iată că mă aștepta iar un insucces. Românii sunt cel mai pașnic norod de pe pământ, căci nici această armă ei n-o cunosc. Tot ce-am găsit(iarăși cu ajutorul altor limbi) a fost cuvântul „box”. Ei, să scriu că i-a dat cu boxu-n cap. Nu-i prea rusește. De aceea și am ales fraza „mâner de cuțit”, mai degrabă un briceag. Riposta fetei l-au înfuriat pe flăcău și el i-a ars una cu ce i-a nimerit sub mână. Posibil ținea mâna în buzunar și tocmai se juca cu briceagul ei și... înțelegeți. Încă o frază care m-a fâstâcit este„călăreții își ascund chipul(în original). De ce - numai Esenin o știe. Eu am presupus că vorniceii(despre ei este vorba) se rușinau de nunta aceasta, pe care o simțeau nedreaptă, făcută din interes. De aceea își ascundeau privirile(în traducerea mea). Am scris tot romanul acesta ca să înțelegeți cât poți afla prin traducere, dacă întradevăr traduci. Iar singură poezia ne atinge cu o jale pentru domnișoara omorâtă. Dacă ea n-ar fi fost atât de mândră, dacă ea s-ar fi smerit poate era să-și găsescă un băiat bun(nu numaidecât chipeș) ar fi avut o familie bună, copii frumoși ei și, însfârșit, pur și simplu, Viață. Și poate ne-om întreba de câte ori fala noastră, trufia noastră, mânia noastră ne-a făcut răul în viață. Personal mă bucur că am avut așa întâlnire cu această poezie. Repet – o cunosc foarte demult, dar parcă am făcut cunoștință din nou. Dar mai profund, mai sincer, mai dureros, mai omenește. Iată cât poate să-ți aducă o traducere – fie și a unei poezioare destul de naive. Victor Bragagiu.
bragagiu
luni, 01 mai 2017


mutumesc pentru Esenin !
danab
luni, 01 mai 2017