De ce strigați voi, cântece sihastre?
Au nu puteți să-mi dați ce năzuiesc?
Eu ațele acestei plăci albastre,
În bucle mă deprind să le-mpletesc.
Mă vreau sever, cu inima duioasă
Și de la stele eu învăț să tac.
Ce bine e, Rusia somnoroasă,
S-o străjuiești pe camp, ca un copac.
Ce bine e, în toamna ce răzbate,
Să rătăcești pe câmpul părăsit,
Strângând, de ducă, spicele uitate,
În sufletul tău – traistă de cerșit.
Dar albăstrimea nu tămăduiește.
Cum să vă scutur cântece, mereu?
Cu mătura-i de aur limpezește
Și șterge seara blândă, drumul meu.
Și bine mi-I s-ascult cum trece-o veste,
Muind în vânturi și sub pașii mei;
Fii rece, tu, a cărui viață este,
Ca aurul tomnaticilor tei!
Traducere George Lesnea
vezi mai multe poezii de: Serghei Esenin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.