A-nceput sfârșitul unui infinit promis
Cu ultimul apus înflăcărat spre stele,
Ce-și strigă singur durerea în abis
Pe tron de pietre ascuțite, grele.
Aroma nopții îmi sparge plămânii de cristal
Şi-mi lasă dor de tine în adâncul meu pustiu,
Doar luna îmi aminteşte de acel adio-n piedestal
Ce l-am păstrat în foaie, de-a pururi să îl ştiu.