Sfântul Gheorghe și balaurul - Marin Mihalache
Poezie adăugată de: marin.mihalache

    marți, 20 aprilie 2021

Când a lovit Sfântul Gheorghe
Balaurul nu era încă seară
A mai trecut mult timp
După aceea până-a amurgit
Şi balaurul tot n-a murit
Şi a mai mişcat din coadă
Până la asfințitul soarelui
Şi a însângerat pământul
Și văzduhul până la orizont
Și s-a umplut marea roșie
De atâta vărsare de sânge.

Și de durere s-a încolăcit
Balaurul în jurul fructului
Oprit din grădina edenului
Și s-a întins ca o umbră
Până a ajuns să-și muște
Din propria coadă în partea
Cealaltă nevăzută a lumii.

Dar deși rănit și în agonie
Balaurul tot nu a murit
Și a mai mișcat din coadă
Şi s-a răsucit ca o frânghie
Pe un ghem de umbră
Și a clătinat pământul
Luna și stelele de pe cer
Precum furtuna pântecul
Unei corăbii în naufragiu.

Când se va însera mai bine
Balaurul își va da în sfârșit
Duhul și-i va înghiți pământul
Măruntaiele înmormântându-le
Sub lespezile întunericului.

Dimineața când se vor ivi zorile
Dacă va mai fi ca balaurului
Să-i mai crească alte șapte capete
Ori dacă ar fi să se reîntrupeze
Ucide-l dintr-o singură lovitură
Odată pentru totdeauna
Sfinte mare mucenic Gheorghe
Să nu ne mai tulbure nouă
Încă două mii de ani inimile.



vezi mai multe poezii de: marin.mihalache




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

@ Marin Mihalache
Salutări și //bogdaproste//!
:)
Cele bune,
Purice Narcis-Teofil
narcispurice
marți, 27 aprilie 2021


Mulțumiri stimate domnule Narcis Purice. Multă inspirație în continuare!
marin.mihalache (autor)
marți, 27 aprilie 2021


Vă mulțumesc frumos stimată poetă Lucia Eniu pentru binevoitorul comentariu postat. Toată admirația pentru tot ceea ce scrieți.
marin.mihalache (autor)
marți, 27 aprilie 2021


Frumoasă aducere aminte a lui Ouroboros, cu tot alaiul lui de enigme și simboluri! Mi-a plăcut felul în care ați structurat poezia și, îndeosebi, ultima strofă.
Lucia Eniu
marți, 20 aprilie 2021


Servus!

... acid, textul! //place la mine//.

Cele bune,
Purice N.T.
narcispurice
marți, 20 aprilie 2021