Bate vântul norii fug
Sus pe cerul cel albastru
Eu cu ochii îi ajung
Și cu gândul meu măiastru
Soarele după un nor
Acum iată se ascunde
Curând însă zâmbitor
Iar privirea ne-o pătrunde
Stropi de vară se depun
Pe obrajii dați în floare
Eu cu grijă îmi adun
Cuvintele din plimbare
Soarele iar s-a topit
Nu mai este nicăieri
Pe când norii au pornit
Toți în veșnice umblări
Cât de scumpe iată-s toate
Soarele norii și vântul
Cu viața care poate
Să inunde-ntreg pământul
Doamne cât îți mulțumim
De lucrarea Ta măreață
Prin care și noi trăim
Și avem parte de viață
Tată noi te lăudăm
Dumnezeule Prea Sfânt
Și viața noastră-ți dăm
Prin Isus al Tău Cuvânt
24 mai 2017 balcon cluj
vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ioan > o mai mare afinitate ai pentru proza, decat poezie;insa daca doresti a avea aceeasi afinitate si pentru poezie, revino asupra descrierii tale, de la profil, afland ca asa cum este curgerea fireasca acolo, asa trebuie sa fie si intr-o poezie.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
vineri, 26 mai 2017